INTERVIU Un avocat, despre problemele pacienților cu statul și cum le câștigă procesele

Un proces „clasic” în România „durează unul – doi ani”, iar pentru un pacient bolnav de cancer, care are nevoie de tratament urgent, „un astfel de termen poate fi fatal”, crede avocatul care a reprezentat mii de pacienți în instanță. Aceștia au apelat la o procedură rapidă – ordonanța președințială, o procedură pe care Ministerul Sănătății a vrut s-o elimine ca variantă pentru pacienții cu afecțiuni grave care nu au acces la tratament decontat, o propunere retrasă rapid.  

Avocatul Dan Cimpoeru a început să reprezinte în instanță pacienți cu afecțiuni grave care cer statului român acces la tratament încă din urmă cu 10 ani. Se întâmpla după ce primul pacient a fost îndrumat către el de Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. De atunci, Dan Cimpoeru a reprezentat în justiție în jur de 1.500 de pacienți oncologici sau cu alte boli grave, în aproximativ 1.100 de dosare (unele dintre dosare au fost colective). 

Cei mai mulți dintre aceștia au câștigat în instanță accesul la tratament printr-o procedură rapidă și simplificată – ordonanța președințială. „De-a lungul timpului și în prezent, rata de succes a acestei proceduri este de aproape 100%, undeva la 95% – 98%”, arată avocatul Dan Cimpoeru, într-un interviu pentru cititorii HotNews. 

Propunerea Ministerului Sănătății ca pacienții cu afecțiuni grave care nu au acces la tratament decontat să nu mai poată apela la această procedură simplificată în justiție  – propunere retrasă în timp record – a stârnit, săptămâna aceasta, furia asociațiilor de pacienți.

3 – 4 săptămâni, în loc de 2 ani

„De regulă, termenul de soluționare a acestei ordonanțe este de 3-4 săptămâni, din experiența instanțelor din dosarele pe care le gestionez eu. Este o procedură extrem de rapidă”, explică Dan Cimpoeru, în dialogul cu HotNews. 

Asta în timp ce un proces „clasic” în România „durează unul – doi ani, iar primul termen de judecată, de regulă, îl primești undeva la 6-7 luni. Pentru un pacient bolnav de cancer, care are nevoie de tratament, un astfel de termen poate fi fatal”, subliniază avocatul. 

HotNews: Domnule Cimpoeru, când ați început să reprezentați pacienți în instanță și câte astfel de cazuri s-au adunat până acum?
Dan Cimpoeru: Începând cu anul 2015 am început această epopee. Până în prezent, avem undeva peste 1.100 de dosare. În unele dosare sunt mai mulți pacienți – a fost un fel de proces colectiv pentru că pacienții respectivi aveau nevoie de același medicament.

Numărul pacienților este mult mai mare, nu am o cifră exactă, dar în jur de 1.500 de pacienți, de reclamanți am avut până în prezent.

ID131279 INQUAM Photos Ilona Andrei
Dan Cimpoeru / Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Costurile medicamentelor, mult mai mari decât costurile unei acțiuni în instanță

– Cum au ajuns primii pacienți la dumneavoastră?
– La începuturi am avut un prim proces câștigat. La acel moment, pacienții respectivi au venit către asociația de pacienți, respectiv Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și Alianța Pacienților Cronici, unde președinte este domnul Cezar Irimia.

Costurile medicamentelor la care se cere acces sunt mult mai mari decât costurile care sunt presupuse pentru a promova o astfel de acțiune în instanță. 

– Cum ați câștigat primul proces? Erau astfel de procese un lucru obișnuit în România sau o raritate, la acel moment?
–  La momentul primului proces, România nu avea o legislație secundară, nu transpusese la acel moment întreaga legislație la nivel european pe această zonă a medicamentelor. Și am pornit un prim proces întemeiat strict pe o Directivă europeană, pe ideea că România încă nu a transpus în mod corespunzător acea directivă. 

A fost primul nostru proces câștigat, strict pe dreptul european.

Ulterior, pacienții au luat la cunoștință de acest prim proces – a fost și mediatizat la acea vreme. 

Și, acum, pe diverse căi, pacienții știu de această posibilitate de a acționa pe calea ordonanței președințiale. Mai ales în ultimele zile, chestiunea modificării legislative propuse și retragerea ei, a doua zi, a făcut ca acest aspect să fie extrem de public și cunoscut de cei interesați.

„Un proces «clasic» ar dura foarte mult și nu ar mai conta rezultatul”

– S-a vorbit mult despre faptul că ordonanța președințială este o procedură rapidă și simplificată în instanță. Cum îi ajută concret pe pacienți, comparativ cu un proces „clasic”? 
– Procedura ordonanței președințiale este prevăzută de Codul de Procedură Civilă. Este un mecanism prin care judecătorul ordonă măsuri în situații grabnice, exact cum este cazul pacienților, majoritatea bolnavi de cancer, dar sunt și alte patologii. 

Ei au nevoie urgent de un anume tratament. Din varii motive, pacienții nu au acces la acest tratament, iar lipsa lui le pune efectiv viața în pericol. 

Procedura aceasta, care e o procedură prevăzută de legiuitor, este de sorginte franceză, nu este nimic inventat acum, peste noapte. Am văzut că s-a creat o mare vâlvă în ultimele zile pe acest aspect. Ea dă posibilitatea judecătorului ca, pe o procedură rapidă, să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să rezolve această situație de urgență.

Ideea procedurii acesteia, a ordonanței președințiale, este că un proces de drept comun, de regulă, durează un timp îndelungat. Și sunt situații, cum este cazul pacienților care au nevoie de tratament, când o astfel de procedură, un proces „clasic”, ar dura foarte mult și nu ar mai conta rezultatul.

Din acest motiv, am apelat împreună cu pacienții la această procedură de ordonanță președințială.

Întotdeauna, procedura ordonanței președințiale este însoțită de un proces pe drept comun și produce efecte limitate în timp, până când se soluționează dosarul de fond.

Ordonanța președințială „produce efecte imediat”

– Cât durează această procedură, comparativ cu un procesul de fond?
– De regulă, termenul de soluționare a acestei ordonanțe este de 3-4 săptămâni, din experiența instanțelor din dosarele pe care le gestionez eu. 

Este o procedură extrem de rapidă, în timp ce un proces de drept comun în România durează un an – doi ani, iar primul termen de judecată de regulă în primești undeva la 6-7 luni. Pentru un pacient bolnav de cancer, care are nevoie de tratament, un astfel de termen poate fi fatal.

Ordonanța președințială produce efecte imediat dacă judecătorul admite, prin hotărâre judecătorească, o astfel de ordonanță. Atunci, sentința respectivă este executorie imediat.

– Care este rata de reușită? Toți pacienții câștigă sau o parte dintre ei pierd?
– În perioada de început a acestor litigii, cu ani în urmă, erau procese câștigate și procese pierdute. La acel moment, instanțele de judecată nu aveau încă o practică judiciară stabilă, o jurisprudență pe această problematică, care are un anume specific.

Însă, de-a lungul timpului și în prezent, rata de succes este de aproape 100%, unde la 95% – 98%. Mai sunt situații când instanțele de fond resping o astfel de solicitare, dar, ulterior, noi formulăm recurs, iar la instanța supremă, până acum am avut aproape spre 100% câștig de cauză.

În prezent, instanțele de judecată au o jurisprudență cvasiunanimă, undeva spre 97% – 98%.

De ce „se întâmplă ca pacienții să mai aștepte”

– Pacienții au acces imediat la tratament, după ce câștigă acest drept prin ordonanță președințială?
– După câștigarea procesului, urmează o a doua etapă, respectiv punerea în executare, în care noi formulăm cereri de punere în executare, pe care le adresăm Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. 

De cele mai multe ori, CNAS reacționează prompt, pun imediat în executare. Se emite un ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ordinul se trimite către Casa Județeană de care aparține pacientul și, în final, pacientul beneficiază de tratament.

Nu vă ascund că există și situații când, nu din vina CNAS, ci din vina pieței, din varii motive – medicamentul nu este pe stoc sau medicamentul are nevoie de o autorizare specială pentru a fi importat dintr-o altă țară membră UE  – se întâmplă ca pacienții să mai aștepte.

Dar, finalmente, toți pacienții beneficiază de tratamentul la care au câștigat acces.

Citește și:

Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews

EkoNews