Un copil din vestul statului american Texas a murit de rujeolă, au anunțat miercuri autoritățile sanitare statale, acesta fiind primul deces asociat acestei boli extrem de contagioase raportat în Statele Unite în ultimul deceniu. Epidemia din Texas a crescut de la câteva cazuri la peste 130, răspândindu-se în două state, a anunțat joi noaptea agenția Reuters, citată de Agerpres.
Copilul, care nu fusese vaccinat împotriva rujeolei, a murit în cursul nopții într-un spital de pediatrie, a precizat Departamentul de sănătate din Texas, într-un comunicat.
„Sunt atât de mulți copii sosiți (în spital, n.r.) și evident nu eram pregătiți atât de devreme, probabil, din ceea ce vedem, să avem un deces”, a declarat Amy Thompson, CEO al Covenant Children’s Hospital din Lubbock, unde copilul a murit în timpul a ceea ce oficialii au declarat că este a patra săptămână a epidemiei de rujeolă.
Pe parcursul unei reuniuni a cabinetului de miercuri, Robert F. Kennedy Jr, un critic al vaccinurilor, care a fost confirmat ca Secretar al Sănătății la începutul acestei luni, a declarat că două persoane au murit în epidemia din Texas. Departamentul Sănătății l-a corectat ulterior pe Kennedy, confirmând un singur deces.
Cel puțin 124 persoane au fost infectate în vestul Texasului de la începutul lunii februarie, toate, cu excepția a cinci dintre ele, nevaccinate și majoritatea copii, au declarat oficialii din domeniul sănătății din Texas.
Autoritățile americane se așteaptă ca numărul cazurilor de rujeolă să crească
Alte nouă cazuri au fost anunțate marți în estul statului New Mexico, în apropiere de granița cu Texas, unde focarul s-a extins la circa zece comitate, au declarat oficialii din domeniul sănătății din Texas.
Pacienții au prezentat simptome precum febră mare, ochi roșii și apoși, congestie nazală, tuse și o erupție cutanată care debutează în zona feței, a declarat Lara Johnson, director medical la spitalul din Lubbock.
Copiii au fost tratați cu oxigen suplimentar și oxigen cu debit mare, medicamente pentru febră mare și fluide administrate intravenos, a spus ea.
„Deoarece rujeola este extrem de contagioasă, este probabil să apară și alte cazuri”, a avertizat Departamentul de sănătate din New Mexico.
Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, rata de deces din cauza rujeolei, care se răspândește în aer prin picături respiratorii provenite din tuse sau strănut, este de 1 până la 3 decese la fiecare 1.000 de cazuri raportate.
Ultimul deces provocat de rujeolă în SUA a fost în 2015, potrivit CDC.
Copiii mici și adolescenții, cei mai afectați de recrudescența rujeolei în SUA
Un purtător de cuvânt al Departamentului de sănătate din Texas nu a fost disponibil pentru comentarii, însă agenția a declarat într-un comunicat că 18 persoane diagnosticate cu această boală au fost spitalizate.
CDC și Departamentul de sănătate nu au răspuns la solicitările de comentarii.
Kennedy a fost numit la conducerea departamentului după ce a învins rezistența din partea mediului medical și a unor membri ai Congresului și s-a angajat să protejeze programele de vaccinare existente. Săptămâna trecută, el a declarat lucrătorilor agenției că intenționează să investigheze programul de vaccinare a copiilor, printre altele.
Lara Anton, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de sănătate din Texas, a declarat pentru o filială locală ABC că epidemia în curs a afectat în principal copii mici și adolescenți și că, inițial, cazurile au fost concentrate într-o comunitate menonită rurală „foarte unită și insuficient vaccinată” din comitatul Gaines, unde copiii sunt în mare parte educați acasă.
„Totul este o alegere personală și puteți să faceți ce doriți. Doar că această comunitate nu cere și nu primește asistență medicală regulată”, a declarat Anton pentru ABC.
„Este o boală foarte gravă”, avertizează un specialist în vaccinuri
Pe moment, nu este clar cum a fost expusă prima persoană și nu există niciun indiciu că primii pacienți au călătorit în afara Statelor Unite, a declarat Anton pentru mai multe media.
Situația „se va accelera o perioadă” a declarat dr. Peter Hotez, director al Centrului pentru Dezvoltarea Vaccinurilor de la Universitatea Baylor, din Waco, Texas, o țintă frecventă a campaniei anti-vaccin.
„Este o boală gravă”, a spus el, menționând că aproximativ 20 la sută dintre cazuri sunt spitalizate. „Din păcate, Texasul este epicentrul ei din cauza mișcării noastre anti-vaccin foarte agresive”, a spus el.
Rujeola a fost declarată eradicată în Statele Unite în 2000, ceea ce înseamnă că nu a existat o transmitere continuă a bolii timp de un an.
În 2024, au existat 285 de cazuri de infectare în SUA, în cadrul a 16 focare, în creștere de la 59 de cazuri, în patru focare, în 2023.
Autoritățile sanitare din Texas au anunțat luni că mai multe persoane au fost probabil expuse la virus după ce un rezident contagios din comitatul Gaines a călătorit în mai multe locuri din San Antonio și din împrejurimi, la aproape 650 de kilometri distanță.
Orașul Lubbock a promovat începând de marți vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei pentru copiii nevaccinați pe site-ul său și în cadrul clinicilor care oferă servicii gratuite.
Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews