Documentul văzut de HotNews a fost întocmit în urma controlului Inspecției Sanitare de Stat, trimisă în control de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Una dintre problemele identificate în Centrul de Arși de la Spitalul „Floreasca” este că „nu se menționează diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale”, în acest fel „nerespectându-se prevederile Ordinului 1101/2016 lit B din Anexa nr. 2”, conform raportului oficial, din care HotNews a văzut pasaje.
Regula ar fi fost: „Diagnosticul de infecție asociată asistenței medicale se va menționa în toate actele medicale, de exemplu, foaia de observație clinică, fișa de consultație, registrul de consultație”. Așa prevede Ordinul 1101/2016. Dar regula, susține documentul întocmit de Inspecția Sanitară de Stat, nu a fost respectată. Secția de la „Floreasca” nu a consemnat infecțiile.
Măsura recomandată de echipa de control cere „menționarea diagnosticului de infecție asociată asistenței medicale în documentele medicale ale pacientului”.
Dezinfectant aplicat fără să se respecte procedurile
În plus, în Centrul de Arși de la „Floreasca” nu se respectă „timpul de acțiune” și nici „frecvența de aplicare” a produsului biocid Nocolyse 6% – un dezinfectant pentru suprafețe și microaerofloră.
Recomandarea făcută de Inspecția Sanitară de Stat este „reinstruirea personalului privind utilizarea acestui produs biocid”.
O altă neregulă constatată de echipa de control a Ministerului Sănătății în Centrul de Arși este faptul că nu există spațiu pentru depozitare, dar nici pentru decontaminarea echipamentelor medicale, tărgilor și cărucioarelor.
De asemenea, înregistrarea solicitărilor pentru analize de laborator se face „eronat” de către personalul medical și nu există „o procedură de lucru privind eliberarea rezultatelor de laborator”.
Fără ventilație corespunzătoare
Centrul de Arși de la Spitalul „Floreasca” nu este ventilat prin sistem HVAC, mai arată raportul Inspecției Sanitare de Stat, în acest fel nerespectându-se legislația, care prevede că „întreaga structură trebuie să fie ventilată automat prin sistem HVAC, însă trebuie să se asigure și posibilitatea de ventilare naturală, în cazul în care sistemul HVAC nu funcționează”.
În aceste condiții, Inspecția Sanitară de Stat recomandă dotarea secției de spital cu sistem de ventilație HVAC. HVAC se referă la o combinație de tehnologii, pentru circularea, răcirea și purificarea aerului.
Șeful Centrului de Arși și șefa laboratorului au fost demiși
Chirurgul plastician Tiberiu Paul Neagu, șeful Centrului de Arși de la Spitalul Floreasca, a fost demis luni de managerul spitalului.
Tiberiu Paul Neagu, căruia ministrul Alexandru Rogobete i-a cerut public demisia săptămâna trecută, a fost în concediu după izbucnirea scandalului legat de pacienta transferată în Belgia cu mai multe infecții spitalicești multirezistente.
De asemenea, a fost demisă și șefa laboratorului de microbiologie al Spitalului „Floreasca”, Ileana Coldea.
Decizia privind demiterea celor doi a fost luată după ce rezultatele controalelor trimise de Ministerul Sănătății la Floreasca – Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control – au ajuns luni dimineață pe biroul managerului spitalului.
Noul coordonator al Centrului de Arși este asist. univ. dr. Adrian Frunză, iar laboratorul de microbiologie va fi condus de dr. Oana Iulia Talpoș.
Focar de infecție la Spitalul „Floreasca”
În Centrul de Arși a fost declarat, vinerea trecută, focar cu o infecție spitalicească multirezistentă deosebit de periculoasă – Candida auris.
Medicii belgieni au descoperit că Lavinia – pacienta cu arsuri pe 70% din corp internată 53 de zile în singurul centru din România autorizat să trateze mari arși înainte de a fi transferată – este infectată cu Candida auris, altă formă decât benigna „candida”. Termenul folosit în spitalul din Charleroi este „molimă”, conform Alinei, sora pacientei, precum și încă unei surse HotNews care a discutat cu un medic din spitalul din Belgia.
Inspecția Sanitară de Stat, trimisă de ministrul Sănătății, a cerut testarea tuturor pacienților internați în Centrul de Arși al Spitalului „Floreasca” și testarea personalului care lucrează cu arșii. Analizele au confirmat că 3 dintre cei 6 pacienți cu arsuri grave internați aici sunt infectați cu Candida auris.
Spitalul „Floreasca” și firma de curățenie cu care acesta are contract au primit amenzi de 60.000 de lei în urma controalelor trimise de ministrul Alexandru Rogobete – Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control.
În cazul pacienților infectați cu Candida auris, mortalitatea este de 30-70%, iar contagiozitatea este uriașă. În Belgia, Ministerul Sănătății ia în calcul închiderea spitalului din Charleroi, dacă ciuperca cu care este infectată Lavinia se va transmite și la alți pacienți, potrivit Alinei, sora pacientei transferate acolo din România.
Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews