Spital de recuperare medicală de excelență în România, cu dotări ca în Occident

Spitalul de recuperare medicală de excelență, cu dotări ca în marile spitale din Occident, dar care este ridicat de la firul ierbii, în România, se află în orașul Pantelimon, Ilfov, la câțiva kilometri de București.

Este construit din fonduri exclusiv private și este condus de o femeie inimoasă, care trăiește pentru acest spital și pentru pacienții lui.

”Familia mea este foarte mare. Cuprinde toți pacienții care au trecut pragul Spitalului ”Sfântul Sava cel Sfințit”. Indiferent de vârstă, ei sunt copiii mei”, spune Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”.

În cei șase ani de funcționare, spitalul a avut peste 10.000 de pacienți, cei mai mulți dintre aceștia având nevoie de recuperare medicală în afecțiuni grave și foarte grave.

”La noi, nu există nu se poate. Când aud această expresie, eu răspund imediat: am să vă arăt că se poate! Așa am fost educată de mică, să nu abandonez niciodată o luptă, iar atunci când toți ceilalți spun ”nu se poate”, eu să arăt că se poate. Am avut mii de pacienți cărora nimeni nu le mai dădea vreo șansă de recuperare, iar noi, aici, la Spitalul ”Sfântul Sava” i-am învățat să meargă din nou după accidente grave, i-am învățat să privească din nou, să înghită și să vorbească, după accidente vascular-cerebrale în urma cărora nici cei mai optimiști nu ar fi dat pacienților vreo șansă de a-și mai reveni. Da, la noi se poate, pentru că muncim mult, pentru că avem echipamente inovative și performante, pentru că avem o echipă de 60 de specialiști de excepție și pentru că avem un aliat în care credem: pe Dumnezeu!”, spune într-un suflet Alina Ion.

Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” este un centru de excelență, cu spitalizare continuă, ce dispune de o capacitate mare de cazare – 110 de paturi – și este dedicat pacienților cu afecțiuni neurologice, neurochirurgicale, oncologice, ortopedice, post-ATI, în stare vegetativă, minim conștienți sau cu scleroză multiplă în stadiu avansat.

”Misiunea noastră, la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit” este să reușim, mai ales atunci când mulți, dacă nu chiar toți ceilalți, spun că nu se poate”, declară Alina Ion, manager și fondatoare a spitalului care repune, la propriu, oameni pe picioare.

Recuperarea medicală este un proces complex care implică utilizarea unor tehnici și terapii specializate pentru a restabili funcțiile și mobilitatea afectate de boală, accident sau intervenții chirurgicale. Scopul principal al recuperării este de a ajuta pacienții să își redobândească independența și să își îmbunătățească calitatea vieții.

content-image

Recuperarea medicală este fundamentală pentru restabilirea funcțiilor organismului după afecțiuni severe. Fiecare program de recuperare este personalizat în funcție de necesitățile pacientului, asigurându-se un parcurs optim de reabilitare și reintegrare în activitatea de zi cu zi.

Cei cu afecțiuni neurologice, precum AVC, care afectează vorbirea pacienților, primesc ședințe gratuite de logopedie și consiliere psihologică.

Internarea pacienților se face în saloane cu 1, 2 și 3 paturi. Sunt incluse 3 mese pe zi, cu hrană proaspăt preparată în bucătăria proprie.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

content-image

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/oferte-recuperare-medicala/

[embedded content]

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sanatate

EkoNews