Spitalele vor fi obligate să afișeze pe site feedback-ul primit de la pacienți / Ce alte noi reguli le sunt impuse

Spitalele vor fi obligate să afișeze pe site-ul propriu numărul de transferuri către alte unități medicale, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziție publică, dar și feedback-ul primit din partea pacienților.

Guvernul a aprobat, vineri, mai multe măsuri argumentate prin creșterea „transparența și responsabilitatea în spitalele publice”, anunță Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

Managerii vor fi obligați să publice pe site-ul spitalului „date clare” despre activitatea medicală, economică și administrativă, inclusiv indicatori de performanță atât pentru ei, cât și pentru șefii de secție, spune ministrul Sănătății.

„Acești indicatori de performanță nu vor fi doar cifre pe hârtie, ci instrumente prin care putem evalua obiectiv activitatea fiecărui manager și șef de secție. Dacă vrem spitale mai bune, trebuie să știm exact cine își face treaba și cine nu”, afirmă Alexandru Rogobete.

„În centrul acestor măsuri stă pacientul. Pacienții trebuie să fie ascultați, iar experiența lor în spital să conteze în mod real în evaluarea conducerii și a echipelor medicale. Feedback-ul lor va deveni un criteriu concret în măsurarea performanței”, adaugă ministrul Sănătății.

„Mi-am asumat încă de la început transparentizarea activității spitalelor publice și introducerea unor criterii clare de performanță. Astăzi, am făcut încă un pas în această direcție. Încrederea oamenilor în sistemul de sănătate nu se câștigă prin vorbe, ci prin fapte, prin reguli clare și prin implicarea reală a pacienților în modul în care funcționează spitalele”, încheie Alexandru Rogobete.

Articol preluat de pe: Sanatate Hotnews

EkoNews