Cei cinci copii, cu vârste între trei şi opt ani, şi mama lor, în vârstă de 28 de ani, din Posmuş, judeţul Bistriţa-Năsăud, duşi luni seară la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, după ce au băut din greşeală insecticid, sunt în stare stabilă, scrie news.ro.
Mai multe echipaje medicale au intervenit, luni seară, în localitatea Posmuş, din judeţul Bistriţa-Năsăud, unde se anunţase că cinci copii şi mama lor ar fi băut insecticid lichid. La intervenţie a fost chemat personal medical din ture libere.
Cei cinci copii şi mama lor au fost duşi la UPU-SMURD, iar poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. Din primele date, au stabilt că unul dintre copii a turnat substanţa toxică în găleata cu apă de băut.
Potrivit Cameliei Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, cinci minori cu vârste de trei, patru, şase, şapte şi opt ani, precum şi mama acestora, în vârstă de 28 ani, din localitatea Posmuş, au fost aduşi luni seară la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în urma ingestiei accidentale de soluţie insecticidă.
Sursa citată menţionează că pacienţii au ajuns la UPU-SMURD în stare stabilă, conştienţi şi cooperanţi şi au rămas internaţi la Secţia Pediatrie pentru supraveghere medicală.
În prezent, starea lor de sănătate este stabilă.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sanatate