Dinamo București, înfrângere pe teren propriu cu SC Magdeburg în Liga Campionilor

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de formaţia germană SC Magdeburg, scor 30-26 (16-11), în manşa tur din optimile de finală ale Ligii Campionilor, potrivit news.ro.

Principalii marcatori ai partidei au fost Akimenko 6 goluri, Rosta 5, Vujovic 3, Pascual 3, pentru Dinamo, respectiv Magnusson 6, Claar 5, Lagergren 5, Jensen 4, pentru SC Magdeburg. Portarul Ionuţ Iancu a avut 15 intervenţii, primind aplauze de-a lungul întregului meci.

Extrema dinamovistă Alex Pascual a fost încurajat din tribună şi de părinţi, tatăl fiind chiar Xavi Pascual, antrenorul lui Veszprem, cu care va juca Dinamo sau Magdeburg în sferturi.

Partida retur va avea loc în 2 aprilie, pe terenul formaţiei germane, pentru un loc în sferturi.

În celelalte partide din optimi se confruntă Kielce – Fuchse Berlin, Pick Szeged – PSG şi Orlen Wisla Plock – HBC Nantes.

Dinamo Bucureşti a încheiat grupa A pe locul 5, în urma rezultatelor: 37-28 şi 37-32 cu Fredericia Handbold Klub, 28-26 şi 26-27 cu Orlen Wisla Plock, 34-25 şi 24-25 cu HC Pelister, 24-36 şi 26-33 cu Veszprem HC, 32-35 şi 33-40 cu PSG, 33-29 şi 25-34 cu Sporting CP, 38-31 şi 29-38 cu Fuchse Berlin.

Primele două clasate în grupe s-au calificat direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 joacă play-off eliminatoriu pentru celelalte locuri disponibile.

În 2024, trofeul a fost câştigat de FC Barcelona.

Dinamo Bucureşti a revenit în competiţie, cu wild-card, după ce în 2024 a evoluat la Turneul Final 4 al European League (locul 4).

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews