Federația Internațională de Atletism aprobă testul bucal pentru verificarea sexului biologic al atleților

Federaţia Internaţională de Atletism a anunţat, marţi, că a aprobat introducerea unui test cu tamponul bucal pentru a determina dacă un atlet este biologic de sex feminin, conform news.ro.

Pentru Sebastian Coe, care prezidează World Athletics, această decizie este „o modalitate foarte importantă de a crea încredere şi de a menţine un accent absolut pe integritatea competiţiei feminine”.

„Este important să facem acest lucru pentru că (…) nu este vorba doar de a vorbi despre integritatea sportului feminin, ci de a o garanta”, a declarat Sebastian Coe în cadrul unei conferinţe de presă care a urmat campionatelor mondiale indoor desfăşurate săptămâna trecută la Nanjing (China).

Decizia Consiliului mondial de atletism a fost luată după consultări ample, a adăugat el. A reieşit că această măsură este „fără îndoială (…) calea de urmat”, a continuat Coe, menţionând că testul oral nu a fost considerat prea intruziv.

Potrivit şefului atletismului mondial, care a fost învins de Kirsty Coventry din Zimbabwe în cursa pentru preşedinţia CIO, această nouă politică va rezista oricăror provocări juridice.

Începând din 2018, regulile World Athletics impun sportivilor cu diferenţe în dezvoltarea sexuală (DSD) să îşi reducă nivelul de testosteron prin tratament hormonal pentru a putea concura la nivel internaţional în categoria feminină.

În anul următor, această regulă a fost validată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (cu sediul în Elveţia), apoi confirmată de Tribunalul Federal de la Lausanne, care în 2020 a evidenţiat „concurenţa loială” ca fiind un „principiu cardinal al sportului”, pe motiv că un nivel de testosteron comparabil cu cel al bărbaţilor oferă atletelor un „avantaj insurmontabil”.

În 2023, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că atleta sud-africană Caster Semenya, căreia i s-a interzis să concureze în temeiul acestor reguli, a fost victima unei discriminări şi a unei încălcări a vieţii sale private. Cu toate acestea, hotărârea nu a invalidat normele World Athletics, care a deferit cazul Marii Camere a CEDO, un fel de organism de apel.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews