Manchester United se întărește. Diavolii roșii l-au transferat pe Patrick Dorgu de la Lecce

Clubul englez de fotbal Manchester United a anunţat duminică transferul internaţionalului danez Patrick Dorgu de la echipa italiană Lecce, informează AFP, citat de Agerpres.

Dorgu, în vârstă de 30 de ani, care evoluează pe postul de fundaş stânga, este primul jucător recrutat de United de la sosirea antrenorului portughez Ruben Amorim pe Old Trafford.

Patrick Dorgu, jucător cu patru selecţii la prima reprezentativă a Danemarcei, a semnat un contract valabil până la 30 iunie 2030, cu opţiune pentru un sezon suplimentar, a anunţat clubul englez.

Conform estimărilor presei britanice, Manchester United a acceptat să plătească aproximativ 30 de milioane de euro pentru acest apărător polivalent, aşteptat să se integreze în sistemul 3-4-3 preferat de Amorim.

“Patrick este un tânăr talent foarte promiţător. Calităţile sale defensive şi ofensive, capacitatea de adaptare şi de muncă îl vor face un element cheie al echipei lui Ruben Amorim”, a declarat directorul tehnic al lui United, Jason Wilcox, citat într-un comunicat.

Patrick Dorgu a disputat în total 57 de meciuri (5 goluri) în două sezoane petrecute la Lecce, echipă la care evoluează doi jucători români, portarul Alexandru Borbei şi atacantul Rareş Burnete.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport

EkoNews