Portughezul Paulo Bento, selecţionerul echipei Emiratelor Arabe Unite, a fost demis, miercuri dimineaţa, a doua zi după victoria cu 2-1 reuşită în faţa Coreei de Nord, la Riad (Arabia Saudită), în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Sultan Adil a marcat golul victoriei echipei EAU, în minutele adiţionale (90+8), astfel că echipa lui Paulo Bento s-a apropiat la patru puncte de Uzbekistan, a doua clasată în Grupa A. Cele două echipe se vor înfrunta pe 5 iunie, în penultima etapă a acestei faze a preliminariilor.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct la turneul final din SUA, Mexic şi Canada.
‘Federaţia de fotbal a Emiratelor Arabe Unite a decis să îl demită pe antrenorul principal al echipei naţionale, portughezul Paulo Bento, alături de stafful său”, a anunţat federaţia într-un mesaj postat în reţelele de socializare, potrivit Agerpres.
Bento, care a dus naţionala Portugaliei până în semifinalele EURO 2012 şi Coreea de Sud până în optimile CM 2022, a obţinut 14 victorii cu echipa Emiratelor, care a înregistrat şi 6 egaluri şi 6 eşecuri de când a preluat echipa, în iulie 2023.
Iranul s-a calificat deja din Grupa A, după 2-2 cu Uzbekistanul, în timp ce EAU are asigurată prezenţa în turul al patrulea al preliminariilor asiatice în cazul în care nu va obţine locul direct, după meciurile cu Uzbekistanul şi Kârgâzstanul.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport