Rapid a câștigat, cu Universitatea Craiova, în Bănie, 2-1 în etapa 7 a play-off-ului. Golul victoriei s-a marcat după a o gafă uriașă a portarului Laurențiu Popescu. În cazul în care FCSB o va învinge pe Dinamo, iar CFR Cluj nu va câștiga cu U Cluj, atunci echipa lui Gigi Becali este campioană.
Gazdele au avut prima ocazie bună a meciului, în minutul 12, când Aioani a respins şutul lui Mitriţă. Giuleştenii au solicitat un penalti, în minutul 23, la un duel între Petrila şi Carlos Mora, dar nu s-a acordat nimic. Elevii lui Şumudică au reuşit însă să deschidă scorul în minutul 65, prin Gojkovic. Aioani s-a opus egalării în minutul 68, intervenind excelent la lovitura de cap a lui Lukic. Însă două minute mai târziu, Borza nu a reuşit să degajeze o minge, Mogoş a urmărit faza, Aioani a ieşit anapoda, a încercat să intervină cu piciorul şi a luftat, iar Mogoş a înscris. Minutul 83 a adus însă o gafă uriaşă şi în tabăra oltenilor. Christensen a şutat slab de la marginea careului şi a marcat după ce portarul Laurenţiu Popescu a scăpat mingea printre mâini şi printre picioare. Rapid s-a impus în cele din urmă cu 2-1, reuşind a doua victorie din play-off.
În clasament FCSB conduce, cu 42 de puncte, urmată de CS Universitatea Craiova – cu 36 de puncte şi CFR Cluj – cu 35 de puncte. Pe patru se află U Cluj, cu 35 d epuncte, iar Rapid are 31 de puncte, pe locul 5.
Echipe de start:
CRAIOVA (4-3-3): L. Popescu – Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu (cpt.) – Mekvabishvili, Screciu, Houri – Baiaram, Safira, Mitriță
Rezerve: S. Lung jr., R. Stoian – Mogoș, Iago, Ndong, Căpățînă, Oshima, D. Barbu, Bană, Lăpădătescu, Luță, Lukic
Absenți: Badelj, Cicâldău, Paradela (accidentați)
Antrenor: Mirel Rădoi
RAPID (4-3-3): Aioani – Braun (cpt.), D. Ciobotariu, Ignat, Borza – Christensen, K. Keita, Gojkovic – Dobre, Burmaz, Petrila
Rezerve: Stolz, Briciu – Onea, Manea, Săpunaru, Bădescu, Hromada, Grameni, Vulturar, Ademo, Ankeye, Kait
Absenți: Koljic, Pașcanu, N’Jie, Micovschi
Antrenor: Marius Șumudică
Stadion: „Ion Oblemenco”
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş – Braşov). A1: Marica Mihai Marius (Bistriţa – Bistriţa Năsăud), A2: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş). Arbitru VAR: Popa Cătălin (Piteşti – Argeş). Arbitru AVAR: Marcu Claudiu (Constanţa – Constanţa)
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport