Unul dintre jucătorii echipei olandeze PSV Eindhoven a fost diagnosticat cu tuberculoză, a anunţat luni, pe site-ul oficial, gruparea din Ţările de Jos, potrivit news.ro.
Luni, clubul olandez a confirmat că unul dintre jucătorii săi suferă de tuberculoză, o boală infecţioasă, de obicei pulmonară, cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis. Foarte contagioasă, boala se transmite prin aer atunci când persoanele infectate tuşesc sau strănută. Fotbalistul în cauză se simte bine, a informat clubul, care a menţionat că riscul de infectare ulterioară este scăzut.
„Situaţia a fost raportată la GGD Brabant-Zuidoost (Serviciul Public de sănătate al zonei respective – NR). Pneumologul curant, personalul medical al clubului PSV şi GGD Brabant-Zuidoost au luat imediat toate măsurile necesare. Acestea au inclus investigarea surselor şi contactelor şi informarea celor afectaţi. În colaborare cu GGD Brabant-Zuidoost, protocoalele standard vor fi respectate şi implementate în continuare. Până în prezent, nu a existat niciun indiciu de infectare a altor jucători”, a anunţat PSV într-o postare pe site-ul oficial.
De asemenea, clubul a reiterat faptul că are dreptul de a proteja identitatea jucătorului infectat şi îi urează acestuia însănătoşire grabnică. „De îndată ce există actualizări relevante, le vom comunica prin reţelele noastre sociale”, mai scrie în comunicatul clubului.
Potrivit ziarului olandez De Telegraaf, jucătorul diagnosticat cu tuberculoză ar putea să nu mai joace în acest sezon. “Există o perioadă de izolare de cel puţin trei-patru săptămâni şi aceasta poate fi prelungită şi dacă situaţia o impune. În plus, este necesară o cură de antibiotice şi asta are un impact asupra stării jucătorului, ceea ce înseamnă că acesta va avea nevoie de timp pentru a se recupera”.
Un purtător de cuvânt al PSV a confirmat presei olandeze că jucătorii lui Peter Bosz îşi continuă antrenamentele. Clubul olandez va juca duminică, în campionat, împotriva liderului Ajax Amsterdam.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sport