Miercuri, 28 Mai 2025, ora 12:25
317 citiri
Aviația civilă din România face un pas important spre standardele internaționale, odată cu achiziția primului simulator complet de zbor A320 CEO/NEO, certificat EASA, ce va deveni operațional în a doua jumătate a anului 2026. Anunțul vine din partea Școlii Superioare de Aviație Civilă (SSAvC), care a încheiat un contract cu furnizorul olandez AMST AVIATION B.V, în urma unui proces competitiv de selecție.
Școala Superioară de Aviație Civilă semnează un parteneriat cu AMST AVIATION B.V și aduce în țară tehnologie de top pentru instruirea piloților
Simulatorul va fi un punct-cheie în modernizarea procesului de instruire pentru piloții români, atât cei în formare, cât și cei activi în aviația comercială, oferindu-le acces la un mediu realist și complet imersiv pentru operarea aeronavelor din familia Airbus A320. Tehnologia integrată permite simularea unor scenarii complexe, incluzând variantele clasice (CEO) și modernizate (NEO) ale aeronavei, și va contribui la creșterea siguranței, eficienței și performanței în zbor.
[embedded content]
„Este o investiție esențială pentru dezvoltarea educației aeronautice din România și pentru poziționarea SSAvC ca lider regional în formarea piloților. Ne dorim să pregătim profesioniști capabili să răspundă cerințelor actuale ale industriei, la cel mai înalt nivel”, a declarat Ștefan Martinescu, Director General al SSAvC.
La rândul său, Rainer Schlüsselberger, CEO al AMST, a subliniat importanța colaborării cu România: „Suntem onorați de parteneriatul cu SSAvC. Simulatorul A320 va oferi piloților o pregătire de excepție, bazată pe cele mai noi tehnologii din domeniu”.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Articol preluat de pe: Tech Ziare.com