TradeVille: Procter & Gamble – perspective mai importante decat rezultatele?

TradeVille

EkoNews

În ciuda anunţării unor rezultate sub aşteptări pentru primul trimestru din 2024, The Procter & Gamble Company, gigantul american din domeniul bunurilor de consum şi-a majorat perspectivele de creştere a profiturilor pentru întregul an. Acestea au avut un efect pozitiv asupra evoluţiei acţiunilor Procter & Gamble, titlurile înregistrând o creştere de 0,54% în sesiunea de vineri, în ciuda unei corecţii pe Bursa din SUA, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille

Procter & Gamble (P&G) este una dintre cele mai mari corporaţii multinaţionale din lume, specializată în bunuri de consum. P&G operează într-o gamă diversificată de categorii de produse, incluzând îngrijire personală, articole de curăţenie şi igienă, sănătate, articole pentru bebeluşi şi familie, produse farmaceutice şi alte bunuri de consum. Modelul de afaceri se bazează pe inovaţie continuă, dezvoltarea de mărci puternice şi extinderea la nivel mondial. Compania este recunoscută pentru branduri precum Pampers, Tide, Gillette, Pantene, Crest, Head & Shoulders, Oral-B şi altele.

Fondată în 1837, de către William Procter şi James Gamble, Procter & Gamble are sediul în Cincinnati, Ohio, Statele Unite ale Americii. Încăpând cu anul 2021, Jon R. Moeller ocupă funcţia de CEO al companiei. Un aspect interesant este că Moeller s-a alăturat companiei încă din 1988, începându-şi cariera că analist.

Compania este deţinută în proporţie de 65,77% de investitori instituţionali precum Vanguard Group Inc., care are în proprietate 9,56%, Blackrock are o cotă de 6,62%, iar State Street Corp. – 4,38%.

Valoarea pieţei de igienă personală, în creştere

Valoarea pieţei de igienă personală a fost evaluată la 64,4 miliarde de dolari în 2021 şi se preconizează că va înregistra o creştere anuală medie de peste 5% în perioada 2021-2026. Produsele de igienă personală au jucat un rol crucial în lupta împotriva COVID-19 şi vânzările din acest sector rămân ridicate, dat fiind faptul că preocuparea excesivă pentru igienă nu a scăzut. De asemenea, inflaţia reprezintă un factor benefic care contribuie la valoarea acestui sector, fiind determinată de costurile tot mai mari ale materiilor prime şi ale energiei.

Site-ul de specialitate Global Data a identificat câteva trenduri importante ale industriei: sustenabilitatea, care rămâne un aspect deosebit de important de-a lungul anilor, consumatorii acordând o atenţie tot mai mare formulărilor şi ambalajelor biodegradabile; well-being – consumatorii caută îndrumare nu numai în ceea ce priveşte consumul de alimente, ci şi în alegerea produselor de îngrijire personală pentru a-şi menţine un stil de viaţă sănătos; formule noi – consumatorii preferă produse care conţin combinaţii unice de ingrediente sau arome, inspirându-se din tendinţe populare din industria mai largă a sănătăţii şi frumuseţii.

Procter & Gamble – cifră de afaceri sub aşteptări

Procter & Gamble a raportat vineri rezultatele trimestriale pentru anul fiscal în curs. Cifra de afaceri a ajuns la 20,2 miliarde de dolari, în creştere cu 1% faţă de anul precedent, dar sub aşteptările analiştilor, de 20,41 miliarde de dolari. Câştigul pe acţiune a ajuns la 1,52 dolari, de asemenea sub aşteptări, care erau de 1,41 dolari. Provocarea principală cu care se confruntă compania este să-şi recâştige clienţii după doi ani de majorări de preţuri în întreg portfoliul său de produse. Preţurile companiei au crescut cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Situaţia geopolitică a avut, de asemenea, un impact asupra vânzărilor sub aşteptări ale companiei. China, a doua cea mai mare piaţă a companiei, încă înregistrează o cerere mai slabă pentru produse premium. În unele regiuni, în special în Orientul Mijlociu, comercianţii au renunţat la oferte şi promoţii din cauza tensiunilor geopolitice asociate cu conflictul din Gaza, toate acestea afectând performanţa companiei.

Segmentul de îngrijire personală a înregistrat o creştere de 10%, iar cel de produse de uz casnic – de 3%, comparativ cu anul precedent. Segmentul de îngrijire medicală a înregistrat o creştere de 2%, iar segmentele de produse pentru bebeluşi, pentru femei şi pentru familie au rămas neschimbate în comparaţie cu anul trecut.

Perspective pozitive

În ciuda vânzărilor dezamăgitoare, gigantul din industria bunurilor de consum şi-a majorat perspectivele de creştere a profiturilor pentru întregul an. P&G a menţinut intervalul de proiecţii pentru creşterea vânzărilor totale în exerciţiul financiar 2024 în intervalul de 2-4% faţă de anul precedent. Compania aniticipează că fluctuaţiile valutare vor constitui un factor defavorabil în creşterea vânzărilor totale cu aproximativ 1-2%. De asemenea, compania şi-a menţinut perspectivele pentru creşterea vânzărilor organice în intervalul de 4-5%.

Compania şi-a revizuit în sus proiecţia privind creşterea profiturilor de la un interval de 1% până la 2%, comparativ cu proiecţia anterioară de scădere de 1%. De asemenea, P&G se aşteaptă să beneficieze de scăderea costurilor mărfurilor. Beneficiul estimat este de 900 de milioane de dolari, în creştere faţă de perspectiva anterioară, de 800 de milioane de dolari. Este important să remarcăm că, în ultimii doi ani, preţurile mărfurilor au continuat să crească, iar această creştere a fost transferată către clienţi, notează TradeVille

Preţul acţiunii Procter & Gamble – în urcare, în 2024

După publicarea rezultatelor, preţul acţiunilor P&G a scăzut cu 0,54% în sesiunea de premarket, însă după deschiderea pieţei acţiunile companiei au avut un “bounce back, reversând pierderea iniţială. De la începutul anului şi până în prezent, preţul acţiunilor P&G a cunoscut o creştere de 8,05%, iar în ultimii cinci ani, a marcat o dinamică pozitivă de 49,01%. De asemenea, acţiunile au câştigat 5,17% în ultimele 12 luni.

Conform informaţiilor de pe site-ul de specialitate MarketBeat, preţul de consens al pieţei pentru acţiunile P&G este de 168,53 dolari/acţiune, valorile maxime şi minime ale estimărilor variind între 153 şi 179 de dolari/acţiune. Conform rapoartelor a 18 analişti, recomandarea pentru investitorii este de “Moderate Buy”.

Pe partea de dividend, compania oferă în prezent un randament anual al dividendelor de 2,55%, ceea ce reprezintă o valoare trimestrială de 1,0065 dolari/ acţiune. Atfel, pentru ca un investitor să aibă un câştig de 100 de dolari/lună doar din dividend, acesta trebuie să investească o sumă de 47.125,72 dolari sau să deţină în portfoliul său 298 de acţiuni.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Procter&Gamble

Oportunităţi

-Dividend aristocrat: La începutul acestei luni, compania a anunţat creşterea dividendelor, marcând cel de-al 68-lea an consecutiv în care P&G îşi măreşte dividendele.

-Industria: Compania face parte din industria de consumer staples, care este considerată o industrie defensivă. Aceste companii de obicei rămân relativ imune la fluctuaţiile economice, adică la expansiuni şi recesiuni. Acţiunile acestora pot deveni un refugiu pentru investitori în momentele de recesiune. Iar investitorii care doresc să se expună la acţiunile P&G printr-un ETF pot cumpăra ETF-ul iShares US Consumer Goods ETF (US.IYK) (ETF-ul este disponibil doar pentru investitori profesionali).

-Investitori instituţionali: În ultimele 12 luni, investitorii instituţionali au cumpărat acţiuni în valoare de 59,95 miliarde de dolari, fapt ce poate reflecta încrederea lor în perspectivele de creştere a cotaţiei şi stabilitatea acţiunilor.

Riscuri

-Tranzacţionată la suprapreţ: Potrivit site-ului de specialitate Alpha Spread, acţiunile companiei se tranzacţionează în momentul de faţă la un suprapreţ de 24%, ceea ce poate reprezenta un risc pentru investitorii care se bazează pe analiza fundamentală.

-Risc valutar: P&G este vulnerabilă la fluctuaţiile de valută, în special la aprecierea dolarului. O monedă puternică poate avea efecte negative, în cazul în care nu se utilizează tehnici de hedging pentru a se proteja împotriva acestui risc. P&G concurează în întreaga lume şi un dolar puternic poate reduce suma pe care compania o repatriază în numerar din ţări cu monede mai slabe.

-Insider trading: În ultimele 12 luni, insiderii companiei au vândut acţiuni în valoare de 118,4 milioane de dolari, contrastând cu creşterea achiziţiilor de către investitorii instituţionali.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: Yahoo Finance, site-ul companiei, Global Data, CNBC, MarketBeat, Tradingview.

———————————————————-

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

Articole Recente