Gardurile verzi din sectorul 4 s-au transformat în adevărate grădini pe verticală – FOTO

Gard

Gardul verde montat de către cei de la Totul Verde, în zona Eroii Revoluției, de pe partea cu Cimitirul Bellu, de-a lungul șoselei Olteniței, s-a transformat, deja, într-o excepțională grădină pe verticală.

Practic, s-au adeverit anticipările făcute de specialiștii din domeniu, în urmă cu aproape doi ani, atunci când au fost plantate primele plante de iederă și de caprifoi, cunoscută în popor și ca ”mâna Maicii Domnului”.

Acum, când vegetația s-a dezvoltat atât de frumos, nu doar că ajută la combaterea poluării, a prafului și a stresului termic generat de încălzirea globală, dar oferă oamenilor și prilejul de a se bucura vizual de miile de flori, apărute parcă peste noapte, și de mireasma pe care acestea o împrăștie în aer.

Imagine

Nu este primul proiect verde pe verticală din sectorul 4. La Colegiul Octav Onicescu, încă de acum patru ani, a fost amenajată pe una dintre fațade o mini grădină verde, spre bucuria elevilor.

Astfel de proiecte sunt des întâlnite în marile capitale europene, unde, autoritățile au fost nevoite să găsească cele mai eficiente soluții pentru combaterea poluării, a prafului și a stresului termic generat de încălzirea globală.

EkoNews.ro

Articol preluat de pe: Realitatea Travel

Articole Recente