Cazul care a împărțit rețelele sociale: nota de plată primită de o clientă după câteva ore la o cafenea a declanșat un val de reacții

O clientă care a petrecut câteva ore într-o cafenea, comandând doar o cafea, a avut parte de o surpriză neplăcută la nota de plată: a fost taxată suplimentar pentru curentul electric și accesul la rețeaua WiFi a localului.

O clientă a unui bar din Spania a avut parte de o surpriză neplăcută la momentul achitării notei de plată, după ce a petrecut câteva ore la o masă consumând doar un cafe latte. Pe lângă prețul cafelei, pe bon au fost adăugate și costuri suplimentare pentru utilizarea rețelei Wi-Fi și a prizei din local, aspect care a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale.

Situația a fost semnalată pe platforma X (fostul Twitter) de utilizatorul „Soy Camarero”, cunoscut pentru postările sale legate de domeniul ospitalității. Acesta a publicat și o fotografie a notei de plată, însoțită de un comentariu adresat urmăritorilor: „O femeie a petrecut ore întregi la o cafea cu lapte, și-a conectat laptopul la curent și la Wi-Fi-ul localului, iar la final, pe bon au apărut aceste servicii suplimentare. Ce părere aveți?”.

Cazul a devenit viral

Cazul a devenit rapid viral, generând sute de comentarii și împărțind opiniile publicului. Unii utilizatori au catalogat decizia barului drept abuzivă, considerând că prețul unei cafele ar trebui să includă accesul la astfel de facilități.

„Păi deja au taxat-o pentru toată viața, că nu cred că se va mai întoarce vreodată”, a comentat un utilizator. Alții au calificat situația drept „o rușine”, argumentând că este imposibil ca utilizarea unei prize și a rețelei de internet să fi generat costuri reale de 5 euro.

Pe de altă parte, există și voci care au luat apărarea localului, subliniind că tot mai multe cafenele încearcă să limiteze timpul petrecut de clienți la mese, mai ales de cei care ocupă un loc pentru ore întregi, comandând un singur produs, scrie stiridiaspora.ro.

În contextul creșterii numărului de persoane care folosesc cafenelele ca birou improvizat, mulți patroni recurg la măsuri menite să descurajeze astfel de practici, printre care interzicerea laptopurilor sau introducerea unor taxe suplimentare pentru utilizarea prizelor sau a internetului.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social

Articole Recente

EkoNews