Fraudă de 160.000 de Euro cu Fonduri UE, Investigată în Botoșani

Fraudă

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menite să stimuleze capacitatea de angajare a tinerilor.

Conform unui comunicat al Parchetului European, percheziţiile au loc la locuinţele unui funcţionar public, trei foşti funcţionari publici şi ale altor şase persoane suspectate de implicare în activitatea infracţională, în sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani şi la sediul celor cinci organizaţii care au primit granturile.

Douăzeci de persoane, atât suspecţi, cât şi martori, vor fi duse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri.

Fraudă de 160.000 de euro

Potrivit anchetei, în perioada 2018 – 2021, suspecţii au obţinut mai multe granturi legate de proiecte care ar fi urmat să sprijine tinerii să-şi sporească posibilităţile de angajare, să-şi facă stagii de practică  sau cursuri care să-i ajute să acceseze piaţa muncii. Granturile au fost toate finanţate din Fondul Social European (FSE), iar suma totală obţinută a fost de 160 000 de euro.

Se presupune că suspecţii au depus documente cu date incorecte la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani pentru a fi eligibili pentru granturi. Se presupune că oficialii agenţiei de ocupare a forţei de muncă au ajutat organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul formării profesionale să completeze cererile pentru granturi şi, în final, să beneficieze de ele.

Conform probelor, proiectele nu au fost realizate şi nu s-au desfăşurat training-urile pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor.

La percheziţii participă zeci de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organziate Suceava şi Jandarmeria Română – Inspectoratul de Jandarmerie Judeţean Botoşani (Inspectoratul Judetean de Jandarmi Botoşani).

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

EkoNew.ro

Articole Recente