Mihai Tudose anunță ‘potențialul candidat PSD’ la prezidențiale: ‘La noi nu funcționează cu împinsul pe scări’

mihai tudose

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat mați, la B1Tv, că în prezent, Marcel Ciolacu este potenţialul candidat al partidului la alegerile prezidenţiale.

„Poate la mine la partid funcţionează mai bine democraţia decât în altă parte. Este vorba despre o decizie colectivă. O să avem şi coaliţii săptămâna asta, şi un Consiliu Politic Naţional, şi o să vedem ce facem, dar e o decizie colectivă. Este evident că această decizie colectivă trebuie să ţină cont şi de elementul de voinţă al preşedintelui partidului, fiindcă nu poate să candideze împotriva voinţei lui, dar, ca să folosesc din nou un termen consacrat în ultima perioadă, azi, când stăm de vorbă, domnul Ciolacu este candidatul PSD la Preşedinţie, sau potenţialul candidat”, a declarat Mihai Tudose, marţi la postul B1 TV.

Chestionat despre declaraţiile liberalului Rareş Bogdan, Mihai Tudose a declarat: „Eu cred că domnul Rareş Bogdan, analizând foarte bine ce se întâmplă la domnia sa în partid, extinde şi la alte partide. Dacă la ei e cu „împinsul pe scări”, la noi nu funcţionează aşa, deci întrebaţi-l pe el ce a vrut să spună”.

Ce a spus despre rezultatul alegerilor

„Referitor la «toate partidele au câştigat alegerile», unii au comparat, ştiu eu, ca să folosesc o figură de stil, au o furnică şi au comparat-o cu un armăsar, şi au spus că furnica e mult mai importantă că are mai multe picioare şi oricum poate să îşi care de 100 de ori propria greutate, şi atunci, nu-i aşa, furnica e mult mai importantă, mai mare şi mai valoroasă. În regulă, să îşi facă toţi analiza cum vor, cert este că PSD este mulţumit de rezultatul alegerilor”, a conchis Tudose.

Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că nu exclude posibilitatea ca PSD şi PNL să aibă candidat comun la prezidenţiale şi listă comună la alegerile parlamentare, însă „PSD momentan a câştigat alegeri” şi „este foarte puţin probabil ca PSD să renunţe la candidat, ţinând cont că chiar le-a câştigat”.

EkoNews.ro

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica

Articole Recente