Încă un magistrat suspect de probleme psihice la Judecătoria Iași.

Încă un magistrat suspect de probleme psihice la Judecătoria Iași.

Judecătoarea Iulia Garabet a intrat în atenția colegilor de la Judecătoria Iași, după ce a manifestat un comportament ciudat vineri, 26 aprilie.

Magistratul ieșean a dat afară din sala de judecată toți avocații și clienții lor, aceștia nu au mai apucat nici măcar să-și ia lucrurile iar judecătoarea a încuiat ușa sălii unde aveau loc sedințele. Aceștia au solicitat intervenția jandarmilor pentru a-și recupera lucrurile, scrie Dezvăluirea.

Colegiul de conducere al Judecătoriei Iași a înlocuit-o ieri, 30 aprilie, în sala de judecată pe judecătoarea Iuliana Garabet, desemnând un alt magistrat să se ocupe de dosarele repartizate acesteia. De asemenea, conducerea instanței a solicitat CSM să dispună efectuarea unui control psihiatric.

Iuliana Garabet avea de judecat peste 50 de dosare dar conducerea instanței a decis să o înlocuiască.

”S-a luat decizia degrevării doamnei judecător de obligația de a soluționa numărul însemnat de dosare care i-au fost repartizate. De asemenea, s-a solicitat secției de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii să dispună efectuarea unui control psihiatric deoarece noi suspectăm o boală psihică”, a declarat judecătoarea Monica Mihai, purtător de cuvânt al Judecătoriei Iași.

Vineri, 26 aprilie, jandarmii au dezamorsat situația. În aceiași zi, Iuliana Garabet a amânat toate dosarele prezentând o motivație delirantă, fără sens. Aceasta a cerut înființarea la Iași a unui parchet care nu există.

”Urmare a inechitaţilor constatate, se reţine că este incident standardul de protecţie instituit de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi standardul transparenţei instituit de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi standardul transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, iar în lipsa unei reglementări unitare- Carta Albă a Drepturilor Consumatorului, instanţa va da efect prevederilor art. 427 alin. 4 Cod de procedură civilă hotărârea judecătorească se va comunica către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Consiliului Concurenţei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, precum si catre partile din cauza, iar, în vederea respectării standardului transparenţei instituit de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, instanţa apreciază că se impune înfiinţarea Parchetului de Justiţie al Uniunii Europene în Iaşi, precum şi în ţările care au ratificat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 1948 având în vedere tendinţa de dezincriminare existentă, dacă este respectată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 1948, precum şi în ţările care au adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 1948, în vederea adaptării contractelor. Anulează cererea”, a precizat judecătoarea.

Acesta este al doilea caz al unui judecător din Iași suspectat de probleme psihice, înregistrat în mai puțin de un an.

În luna mai 2023, judecătoarea Marianei Obreja a fost internată cu forța de Poliție la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iași, după ce și-a terorizat vecinii. Aceștia au chemat Poliția pentru că femeia asculta muzică la maximum în jurul orei 02:00.

Când au ajuns la ușa ei, femeia a devenit recalcitrantă și s-a certat cu polițiștii.

Din cauza comportamentului său irațional, judecătoarea a fost dusă de oamenii legii, cu forța, la Spitalul de Psihiatrie „Socola”, unde a rămas internată opt zile, până pe 17 mai. Ea a fost amendată și cu 1.000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

După acest incident, judecătoarea și depus actele pentru pensionare.

Presa locală a scris că Mariana Obreja avusese un comportament ciudat și în trecut. În 2011, ea a primit un avertisment după ce la o ședință de judecată ar fi încuiat ușile și a dat sentința în lipsa ambelor părți. Ea s-a plâns de mai multe ori colegilor că avocații țipă la ea și că nu mai suportă stresul.

Mariana Obreja activa la Judecătoria Iași din anul 1999, iar în iunie 2023 a fost pensionată prin decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

Articol preluat de pe: Actualitate Ziare.com

Articole Recente