Măsuri pentru zona surpată din Slănic Prahova: zeci de locuitori și-au abandonat casele, terenul s-a tasat cu încă 20 cm – VIDEO

terenul

Terenul în zona afectată de surpare din Slănic Prahova s-a tasat cu încă 20 de centimetri, în urma măsurătorilor efectuate, vineri dimineaţa, de personalul specializat, contractat de Primăria Slănic, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

“Menţionăm că, până la acest moment, 42 de persoane au fost evacuate din imobilele aflate în proximitate, iar prin grija administraţiei publice locale, două familii au fost adăpostite la operatorii economici de pe raza localităţii”, arată sursa citată.

Situaţia este continuu monitorizată, iar personal specializat contractat de Primăria Slănic efectuează măsurători în vederea transmiterii acestora expertului tehnic în domeniul Af (Rezistenţa Mecanică şi Stabilitatea Terenului de Fundare a Construcţiilor şi a Masivelor de Pământ).

Totodată, echipele operative ale IGSU, Poliţia Română şi Jandarmeria Română sunt prezente la faţa locului pentru asigurarea măsurilor din aria de competenţă şi vor rămâne în dispozitiv atâta timp cât situaţia o va impune.

Zona surpată se întinde pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, iar adâncimea craterului este de circa doi metri.

Articole Recente