Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul petardelor introduse pe stadion. Au fost publicate noi date

penal

„La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au extins acţiunea penală faţă de 2 inculpaţi, persoane fizice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la săvârşirea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal şi art. 35 alin. (1) Cod penal”, anunţă, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că urmărirea penală a fost extinsă faţă de preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, suspectat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept,  şi faţă de liderul galeriei echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Georgian Liviu Ungurean, zis Bocciu, aflat în arest preventiv în acest dosar.

Niculae este acuzat că a plătit pentru cumpărarea de materiale pirotehnice şi a fost de acord cu folosirea acestora la pe stadion, inclusiv la derby-ul din 27 ianuarie, cu Dinamo Bucureşti.

„În data de 27.01.2024, a sprijinit material şi moral pe liderul grupării (şi persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificaţi care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal), sprijinul material oferit în calitatea sa de preşedinte al unui club de fotbal, constând în oferirea unor sume de bani pentru achiziţionarea materialelor pirotehnice, fiind şi de acord ca persoanele neidentificate să folosească materialele pirotehnice, fără drept, în incinta stadionului în data de 27.01.2024 transmiţând acest acord liderului grupării, oferind astfel şi sprijin moral. În data de 09.03.2024, l-a sprijinit moral pe liderul grupării (şi persoanele pe care acesta le controla din această calitate inclusiv autorii neidentificaţi care au folosit materialele pirotehnice în contextul organizării unui meci de fotbal) sprijinul moral oferit autorilor necunoscuţi în calitatea sa de preşedinte al unui club de fotbal constând în aceea că a fost de acord ca autorii neidentificaţi să folosească materiale pirotehnice la începutul unui meci de fotbal disputat în data de 09.03.2024, transmiţând liderului grupării, acordul său în acest sens, după ce acesta din urmă l-a solicitat pentru ca membrii galeriei să acţioneze fără a afecta relaţia pe care o are cu clubul de fotbal pe care îl susţine, înlesnind astfel activitatea infracţională constând în deţinerea, transportarea şi folosirea de materiale pirotehnice, fără drept, la începutul meciului de fotbal”, informează anchetatorii.

Faţă de liderul galeriei echipei Rapid a fost extinsă urmărirea penală, procurorii acuzându-l că în data de 14 martie 2024 a deţinut fără drept mai multe materiale pirotehnice la locuinţa sa. Este vorba despre sute de materiale pirotehnice, respectiv: 34 cutii inscripţionate „Triplex Stroboskop 90 Sek”, cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare – total 102 bucăţi; un articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripţionat „Enigma Fireworks” – CACTUS RAIN; 31 bucăţi articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripţionate, la exterior fiind din carton de culoare maro; 14 cutii a câte 10 bucăţi articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripţionate „Pyro Boom 2 – Flash Banger – petardă luminoasă”, cat. F4 – total 140 bucăţi; 23 bucăţo articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripţionate „Pirotecnica Manna” KL F2/NR REJ 2806-F2-001191; şase articole pirotehnice tip torţă, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roşie şi verde, inscripţionate pe capace „FDF”; 14  articole pirotehnice tip torţă, formă cilindrică, inscripţionate „Pirotecnica Manna – Torcia Manna”, KL T1 NEC.

În ziua de 24 aprilie anchetatorii au făcut o nouă percheziţie pe stadion, identificând, în incinta acestuia o încăpere la care avea acces exclusiv liderul grupării, cheile pentru deschiderea acesteia fiind puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către o rudă a acestuia. Încăperea era folosită pentru depozitarea tobelor, steagurilor şi a altor materiale folosite de galerie.

Totodată, în cauză procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului faţă de 16 inculpaţi.

Articole Recente