Florin Piersic va fi operat de urgență, la Spitalul Foișor: proteza va fi scoasă. Anunț de ultimă oră al medicilor: procedura

Florin Piersic

Surse din presă dezvăluie că legendarul actor Florin Piersic a fost internat la spital cu septicemie, o afecțiune gravă provocată, potrivit acelorași surse, de o branulă montată acasă. Se pare că actorul ar fi rămas cu branula timp de o săptămână pentru a face niște perfuzii, deși este recomandat ca astfel de dispozitive medicale să fie scoase după maxim trei zile.

Institutul Matei Balș, informații de ultimă oră despre starea actorului Florin Piersic: intervenție de urgență

“Domnul Florin Piersic este stabil în acest moment, însă vorbim despre un pacient vulnerabil prin vârsta și bolile asociate. Este vorba de un proces infecțios extins, care are ca surse principale focarele de la nivelul cordului și proteza de la genunchi.

Pacientul se află în evaluare și supraveghere multidisciplinară (boli infecțioase, ortopedică, cardiologică) pentru cea mai bunaă abordare terapeutică.

Domnul Florin Piersic va fi transferat în această dimineață la Spitalul Foișor, pentru tratament ortopedic. Situația medicală a pacientului face ca intervenția ortopedică să nu fie lipsită de riscuri, dar ea este absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecție.

După intervenția ortopedică, pacientul va continua tratamentul procesului infecțios”, a transmis, în această dimineață, Institutul Matei Balș.

Florin Piersic va fi mutat la un alt spital

Potrivit informațiilor furnizate în presă, mâine, Florin Piersic ar urma să fie externat de la Institutul Matei Balș și transferat la o clinică privată din Capitală pentru a efectua un RMN. Ulterior, el va fi dus la un alt spital de stat din București, mai precis la Spitalul Foișor, pentru investigații suplimentare legate de o problemă la genunchi.

Informația a fost confirmată și de un medic din Cluj. Prof. dr. Adrian Molnar, directorul medical al Institutului Inimii Cluj-Napoca, a descris situația lui Florin Piersic ca fiind destul de gravă, adăugând că infecția a fost cauzată probabil de branula montată la domiciliu.

„Este o situație destul de severă, pentru sănătatea lui, este gravă, da”, a afirmat Prof. dr. Molnar. Întrebat dacă această afecțiune poate pune în pericol viața actorului, el a răspuns afirmativ.

„Situația era a unui pacient cu septicemie, infecție generalizată în sânge”, a explicat medicul.

Florin Piersic se luptă cu septicemia

Florin Crișan, managerul Institutului Inimii Cluj-Napoca, a subliniat că medicul care a intervenit și i-a implantat proteza ar fi trebuit să efectueze o reevaluare, menționând că a fost decizia familiei să îl ducă pe actor la Spitalul Militar.

„Dânsul a ajuns la Spitalul Militar în urma unei infecții pe care a contractat-o, probabil, de la o perfuzie, de la o branulă pusă dânsului cu câteva zile înainte. Probabil, nu se știe exact punctul de plecare”, a conchis Prof. dr. Adrian Molnar.

EkoNews.ro

Articole Recente