Scandal între Alexandru Rafila și Dăruiește Viața: Acuzații și documente disputate

Alexandru Rafila

După ce, sâmbătă, în cadrul unui interviu, ministrul Alexandru Rafila a acuzat ONG-ul Dăruieşte Viaţă că refuză să pună la dispoziţia ministerului documentele legate de noul spital, Oana Gheorghiu i-a dat acestuia o replică dură. Oana Gheorghiu, de la Asociația Dăruiește Viața, a postat pe Facebook un mesaj extrem de dur la adresa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre care afirmă că „minte”

„Dl. Rafila minte, repet minte când susține că noi nu am predat totul spitalului sau ministerului. Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie”, şi-a început Oana Gheorghiu mesajul pe Facebook, mesaj în care i-a dat tag şi lui Carmen Uscatu.

Acuzaţiile, care curg şi de o parte şi de cealaltă, au ca subiect spitalul construit de Fundaţia Dăruieşte Viaţă, despre care ministrul Sănătăţii spune că este, de fapt, o clădire a Spitalului Marie Curie.

„Domnul ministru Rafila a vorbit sâmbătă, în dialogul cu Sebastian Zachmann despre Dăruieşte Viaţă. Și, pentru că dl Rafila nu știe să recunoască că a greșit, alege să spună neadevăruri, să facă insinuări și afirmații interpretabile, menite să pună o umbră pe spitalul construit de Dăruieşte Viaţă.

Căci da, spitalul nu a fost construit de «spital», așa cum afirmă dl Rafila, ci a fost construit de Dăruieşte Viaţă, cu eforturi uriașe, cu provocări greu de imaginat, despre care am ales adesea să nu vorbim, căci am considerat că, pentru cei care ne susțin, important e rezultatul, nu neapărat efortul din spatele lui și lamentarea despre cât de greu ne e.

Spitalul acesta a fost construit de cei 350.000 de oameni și da, aparține statului român, reprezentat, iată, de dl Rafila, stat care nu a reușit să facă spitale sau reforme în sănătate.

Spitalul acesta nu a fost construit să îi dea satisfacție d-lui Rafila sau altui ministru, nici să-i alimenteze setea de afirmare, ci a fost construit pentru a salva copii. Copii despre care nu l-am auzit pe dl Rafila vorbind sau exprimându-și vreo îngrijorare, privind condițiile în care sunt tratați în România.

D-lui Rafila i s-a cerut doar să aibă amabilitatea de a-și pune semnătura pe o structură, construită nu de domnia sa sau de ministerul pe care-l conduce, ci prin efortul societății civile, dar asta i s-a părut a fi «presiune mediatică».

Dl Rafila insinuează că ar fi ceva necurat în proiectul nostru, introducând în discursul public alegații menite să manipuleze: «Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună-credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la Dăruieşte Viaţă sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior».

Dl Rafila minte, repet minte când susține că noi nu am predat totul spitalului sau ministerului. Toate documentele solicitate au fost predate, în forma în care ne-a fost cerută, formă care s-a modificat de mai multe ori, începând cu luna ianuarie.

Dl Rafila, în persoană, ne-a cerut o listă a firmelor cu care am lucrat (nu știu de ce îl interesa pe dl ministru acest lucru) și valorile clădirii și echipamentelor, toate informațiile i-au fost transmise pe email și discutate în întâlnirea avută pe 18 ianuarie 2024, la Ministerul Sănătăţii – România.

Dl Rafila a trimis oameni de la minister care «să ajute»” la preluarea-predarea documentelor între Dăruiește Viață și Spitalul Marie Curie, oameni care au cerut documente ce exced prevederile legale (de exemplu, dovada plăților pentru fiecare factură în parte, contracte etc.), documente pe care, de asemenea, le-am furnizat.

Am spus stop abuzului atunci când ni s-a cerut să scriem «CONFORM CU ORIGINALUL» și să semnăm pe fiecare document în parte, adică pe mii de pagini. Căci asta face Ministrul Sănătății de câteva luni, abuz. Abuz, manipulare și bețe în roate.

Sper că acest atac al unui ministru asupra unui proiect al societății civile să primească reacția cuvenită, căci aici nu e vorba doar despre Dăruieşte Viaţă, e vorba despre cei 350.000 de donatori, despre noi toți și despre felul în care aleg guvernanții să ne trateze, chiar și atunci când le facem treaba”, este mesajul postat pe Facebook.

Rafila, despre spitalul construit de ”Dăruieşte Viaţa”: În primul rând că nu este spitalul fundaţiei, este o clădire a lui ”Marie Curie”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat că noul corp construit în curtea Spitalului ”Marie Curie” din Capitală nu este al Fundaţiei ”Dăruieşte Viaţa”, ci al spitalului, dar că fundaţia a adunat banii necesari şi a angajat un constructor. Potrivit lui Rafila, acesta a primit avizul de funcţionare, însă aparatura mai trebuie donată şi trebuie predate documentele care arată valoarea construcţiei.

”În primul rând că nu este spitalul Fundaţiei, este spitalul… e o clădire a lui «Marie Curie», care a avut autorizaţia de construcţie şi a deţinut dreptul de folosinţă al terenului respectiv, Fundaţia «Dăruieşte Viaţă» care a făcut o treabă bună, a strâns bani şi a angajat un constructor să facă acest spital. Noi corespondenţa privind avizarea şi ulterior autorizarea nu o avem cu «Dăruieşte Viaţă», o avem cu conducerea spitalului căruia îi aparţine această clădire. Spitalul se află în subordinea ministerului, dar terenul este al Primăriei Capitalei”, a declarat Rafila, la emisiunea Insider politic difuzată, sâmbătă, de Prima TV.

Potrivit lui Rafila, în 20 februare a fost făcută solicitarea pentru funcţionare, iar în 8 aprilie aceasta a fost eliberată.

”Dânşii au făcut pe data de 20 februarie solicitarea pentru structură, pentru avizul de structură, deci nici vorbă de 4 luni. Când au terminat cei de la «Dăruieşte Viaţa» construcţia efectivă, asta e altă discuţie. Noi am dat acest aviz de funcţionare a structurii, cu el s-au dus la DSP şi au obţinut autorizaţia sanitară de funcţionare încă de luni, 8 aprilie, au obţinut autorizaţia de funcţionare, aşa că din punctul nostru de vedere toată treaba este închisă. Acum trebuie relocate secţiile sau unele dintre secţiile spitalului în noua clădire, conform structurii aprobate de către Ministerul Sănătăţii. Repet, acest spital nu este al Asociaţiei «Dăruieşte Viaţă», este al Spitalului «Marie Curie». Le-am mulţumit pentru efort, eu am fost de la început, le-am primit pe cele două doamne, încă am şi fost să vizitez când era încă în construcţie, am apreciat ceea ce au făcut, dar sigur că mai trebuie făcute nişte formalităţi care însemană un soi de inventar. Spitalul a fost construit de spital şi el trebuie să ştie cât a costat şi trebuie să îi dai documentele. Am trimis echipă la solicitarea spitalului, am trimis o echipă de la minister să îi ajute încât să preia documentele care certifică valoarea construcţiei”, a declarat Rafila.

Întrebat la cât se ridică valoarea construcţiei, Alexandru Rafila nu a putut preciza acest lucru.

”Spitalul nu are toate documentele. De asta am trimis oameni, ca să îi ajute. Am avut discuţii, sunt doar nişte informaţii deocamdată, nu pot face decât pe baza unor documente contabile. Vreau să fim transparenţi şi să nu existe niciun fel de interpretări. Eu, de exemplu, acord prezumţia de bună credinţă de la început şi sunt convins că documentele pe care le vor pune doamnele de la «Dăruieşte Viaţă» sunt foarte multe şi aşa mai departe, o să certifice o valoare care corespunde cu siguranţă cu cele declarate anterior. Echipamentele au fost achiziţionate de «Dăruieşte Viaţă», ele trebuie donate spitalului ca să poată să îşi desfăşoare activitatea acolo. Spitalul este funcţional, dar trebuie rezolvate şi aceste probleme, nu avem ce să facem. Dânsele trebuie să facă donaţia, nu trebuie să o facem noi. Nu au nevoie de nimic de la noi, trebuie doar să facă donaţia pentru echipamente, cu valorile fiecărui echipament şi documentaţia care stă la baza valorii acestei clădiri încât să şi-o înscrie în Cartea Funciară”, a precizat Rafila.

Totuşi, ministrul Sănătăţii a spus că i s-a părut nepotrivită presiunea mediatică.

”(…) Mi s-a părut puţin nepotrivită presiunea asta mediatică şi care nu a conţinut chiar elementele corespondente realităţii, pentru că, aşa cum am spus, noi nu lucram cu ele, lucram direct cu spitalul. Asta este procedura”, a adăugat Alexandru Rafila.

EkoNews.ro

Articole Recente