Sateliții și Gestionarea Resturilor Spațiale: Provocări și Soluții Inovative Pentru Curățarea Orbitei

Sateliți

Cel puțin 5.000 de tone de resturi, de la aparatură distrusă la bucăți de rachete spațiale, plutesc în derive în jurul planetei, riscând să lovească sateliții care asigură comunicațiile. Chiar dacă „gunoaiele spațiale” sunt mici, căderea lor pe pământ poate provoca pagube însemnate.

Soluțiile care ar urma să fie puse în practică în viitorul apropiat par desprinse din romane de la misiuni de sacrificiu pentru sateliți, lasere de mare putere sau brațe robotice. Totuși, realitatea este că îngrijirea cosmosului devine o industrie riscantă, dar profitabilă.

Primul satelit artificial, Sputnik I, a fost trimis în spațiu de URSS, acum aproape 70 de ani. Numărul sateliților a crescut dramatic de atunci, aceștia fiind folosiți atât de multiple guverne ale lumii, cât și de companii pentru poziționare (GPS), telecomunicații, monitorizarea vremii sau chiar spionaj. Dacă posibilitățile pentru a trimite obiecte în spațiu au crescut, problema nou-apărută este ce se întâmplă cu aceștia după ce se termină durata lor de viață.

În momentul de față sunt peste 7.200 de sateliți funcționali în orbita planetei și alți peste 2.500 inactivi, care plutesc în spațiu, arată estimările publicate de cinci cercetători de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, în aprilie 2023. În cea mai mare parte, sateliții, dar și stațiile spațiale se situează la o altitudine de până în 2.000 de kilometri, în ceea ce se numește orbita joasă a Pământului. Când nu mai sunt de folos, sateliții sunt scoși de pe orbită, fiind lăsați să se prăbușească pe Terra.

În același timp, chiar și sateliții sau resturile care reintră în atmosfera riscă să nu fie complet distruși prin ardere. În contextul creșterii constelațiilor de sateliți artificiali, Administrația Federală a Aviației din Statele Unite avertizează că numărul fragmentelor periculoase care vor ajunge să cadă pe Pământ va crește la 28.000 pe an, în 2035, cauzând un deces o dată la doi ani. Chiar și bucăți de dimensiuni mici, mișcându-se la viteze mari, pot cauza pagube notabile.

O altă practică de a trimite sateliții mai departe de planetă, într-un cimitir spațial de unde nu se pot prăbuși și de unde nu sunt recuperați, atrag atenția cercetătorii. Colectarea acestor gunoaie tehnologice este foarte scumpă, punctează experții britanici în aceeași lucrare.

De mai mulți ani, companiile încearcă să pună la punct tehnologii care să ajute la curățarea orbitei planetei și să rezolve ecuația complexă a costului, scrie Bloomberg. Procesul este „incredibil de scump”, subliniază o expertă citată de publicația americană, care spune că înlăturarea unor bucăți mari de gunoi din atmosferă poate costa de la milioane la miliarde de dolari.

Câteva inițiative au trecut de la idei la acțiuni. În 2020, Agenția Spațială Europeană a anunțat semnarea unui contract de 86 de milioane de euro cu start-up-ul elvețian Clear Space SA pentru a finanța prima misiune continentală de înlăturare a unor resturi spațiale de peste 100 de kilograme. Încă de atunci, Agenția spunea că a luat decizia de a nu întreprinde pe cont propriu misiunea, alegând un parteneriat privat „ca prim pas în stabilirea unui nou sector comercial în spațiu”, se arată în comunicat. Lansarea misiunii este planificată pentru 2026. Un videoclip de prezentare arată o navă cu „tentacule” mecanice care ar urma să prindă obiectul țintit și să îl direcționeze spre coborâre.

O altă companie, Starfish Space, de data aceasta din Statele Unite urmărește un alt model. După un efort ratat anul trecut, compania a anunțat că va încerca din nou la finalul anului acesta să lanseze o navă care se poate lipi de sateliți, fără a fi nevoie ca aceștia din urmă să dispună de un port de andocare. În acest sens, misiunea urmărește să poată împinge sateliții înapoi spre Pământ, după lipire.

Nu doar noile companii sunt interesate de acest aspect comercial al spațiului. Northrop Grumman Corp, unul dintre cei mai mari producători de armament din lume, a anunțat că intenționează să trimită în spațiu chiar în 2025 un vehicul cu brațe robotice, care să ajute la mentenanța unui satelit de comunicații, scrie Bloomberg. Serviciile pe care le-ar putea realiza acest vehicul robotic ar putea prelungi durata de viață a satelitului cu peste cinci ani, conform publicației.

Resturile care nu se mișcă haotic sunt mai ușor de recuperat. Astfel, gigantul aeronauticii Airbus SE a atașat un mic dispozitiv de un satelit francez, vrând să testeze dacă poate controla rotația satelitului. Între timp, un operator japonez de sateliți a lansat o nouă companie, Orbital Lasers Co, care își propune să dezvolte lasere croite pentru curățarea gunoaielor până în 2030.

Alți experți recomandă strategii de prevenție a problemei, date fiind dificultățile asociate cu curățarea. Există și complicații care depășesc tehnologia. O problemă este proprietatea: chiar dacă este vorba de gunoi, respectivele resturi sunt în continuare deținute de cineva, însemnând că o companie ar avea nevoie de aprobare înainte de curățare. Acest lucru ține inclusiv de disponibilitatea țărilor cu mari prezențe în spațiu – SUA; Rusia și China – de a negocia astfel de servicii.

Articol preluat de pe: Tech Ziare.com

Articole Recente