Marius Budăi anunță că se pregătește o măsură de mare impact, după ce va fi introdus salariul minim european

Budăi

Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că are informații din interiorul Guvernului despre introducerea salariului minim european. El a explicat că legea va fi finalizată până în 2024, iar apoi s-ar putea introduce un sistem de impozitare progresivă pentru cei cu salarii mici. Budăi a precizat că trebuie gândită o rearanjare a taxelor, iar creșterea acestora nu reprezintă ”o reformă fiscală sănătoasă”.

„Am informații de la Ministerul Muncii, de la colegii mei, că implementarea directivei va fi finalizată în România, legea va fi finalizată în România până în decembrie 2024. Va urma o altă creștere a salariului minim. Sunt etape pe care trebuie să le parcurgem. Atenție, trebuie să discutăm îndeaproape în Consiliul Național Tripartit cu partenerii sociali, mă refer aici la salariați și angajatori, pentru a găsi acea soluție și acele principii din directivă: salariul mediu sau salariul minim mediu – ambele să fie respectate și să țintim spre jumătate din salariul mediu brut pe țară.

Acestea sunt măsuri pe care trebuie să le punem în aplicare. Am un semnal aici: nu trebuie să ajungem în situația în care mai binele este dușmanul binelui, adică să creștem un salariu minim fără niciun suport, astfel încât să perturbăm mediul de afaceri, dar trebuie să avem grijă și de lucrători.

În PSD se gândește un sistem de impozit progresiv

Știu că există o gândire astfel încât pentru cei cu venituri mici să putem vorbi de un anumit impozit – să vedem dacă putem vorbi de impozit progresiv.

Nu am nicio măsură în acest moment, nu eu sunt cel care lucrează la reformă. Ce vreau să spun este că avem aceste gânduri cel puțin în PSD că pentru cei cu venituri mici să vedem cum facem cu impozitarea și, mai ales, să fim cu toții conștienți că reforma fiscală nu înseamnă neapărat să venim cu creșteri de taxe. Aceasta nu este o reformă fiscală sănătoasă. Trebuie să ne gândim la o rearanjare a taxelor”, a declarat Marius Budăi, sâmbătă, la Realitatea PLUS.

Articole Recente